Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
-20%
Romania si Biserica Universala

Romania si Biserica Universala

Vasile Vranău
În Stoc
35,00 lei (-20%) 28,00 lei

Pentru Biserică și în special pentru Biserica Română Unită cu Roma, ce a dat sub regimul totalitar una dintre cele mai înălțătoare mărturisiri de credință, din istoria creștinismului chiar, a lua parte la lupta lui Hristos împotriva răului din lumea actuală și dintotdeauna a fost considerată a fi misiunea ei privilegiată, pe care a purtat-o cu demnitate și curaj.

Cod produs: 978-973-141-999-2 Editura: Galaxia Gutenberg Rasfoieste:

Pentru Biserică și în special pentru Biserica Română Unită cu Roma, ce a dat sub regimul totalitar una dintre cele mai înălțătoare mărturisiri de credință, din istoria creștinismului chiar, a lua parte la lupta lui Hristos împotriva răului din lumea actuală și dintotdeauna, în tot decursul existenței sale, dar mai ales sub regimul comunist-ateu, a fost considerată a fi misiunea ei privilegiată, pe care a purtat-o cu demnitate și curaj. Această conștiință au avut-o permanent credincioșii săi. Angajamentul, îndemnul și exemplul unuia dintre cei mai iubiți fii ai săi rămân concludente. Desigur, alături de toți Fericiții Episcopi martiri, vrednici preoți, persoane consacrate și credincioși care au purtat-o împreună: „Nu mă voi da în lături de la lupta și jertfa ce mi se va cere. Mai mult, în mod special voi mulțumi Domnului și mă voi simți fericit, dacă îmi va oferi ocazia să-i aduc mărturia supremă a credinței mele. Dăruindu-mi viața pentru credința mea... .” Mottoul în vremea încercărilor și ispitelor de tot felul, când li se promitea un preț bun în schimbul vânzării, a fost: „Credința noastră este viața noastră!”. Au dovedit-o cu martiriul. Și înălțătorul îndemn, după ce a purtat-o cu vrednicie, această luptă în încercări greu de imaginat în lungul său calvar, împreună cu Biserica întreagă, în vremuri tulburi când se va impune primatul barbariei, al ignoranței agresive, al minciunii și trădării față de valorile autentice creștine și naționale: „Lupta mea s-a sfârșit! A voastră continuă! Duceți-o până la capăt!”

Autor: Vasile Vranău
Anul primei publicări: 2022
Nr. pagini: 228
Format: 13 x 20 cm
Copertă: Necartonată
Colecție: Veritas

Acorda o nota:

Din aceeasi categorie