Camasa lui Hristos
Lloyd C. DouglasUn roman impresionant despre puterea credinţei, despre miracole şi despre oameni puternici care au avut curajul să-şi rescrie destinul.
Această carte l-a lansat pe autorul Lloyd C. Douglas în lumea marilor scriitori ai umanităţii.
Cartea este realizată într-un stil accesibil cititorilor, cu mult dialog şi fraze alese, acţiunea desfăşurându-se într-un crescendo ce te captivează. Este povestea lui Marcellus, un ofiţer roman, care la un joc de zaruri a câştigat cămaşa lui Hristos. După execuţia Mântuitorului, condusă din ordin chiar de el, Marcellus este cuprins de sentimentul vinovăţiei şi de remuşcări, după ce avusese tot timpul convingerea că acel om este nevinovat.
Atingerea involuntară a cămăşii lui Hristos îi schimbă starea de tulburare ce-l cuprinsese, într-una de calm, de iertare şi de sentimente înălţătoare. El porneşte într-o călătorie, în căutarea adevărului legat de cel răstignit pe cruce. Demersul său îi va permite să ajungă să cunoască originile creştinismului şi semnificaţiile lui, să contribuie la răspândirea credinţei în Dumnezeu.