Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
-60%
Oceanul vietii

Oceanul vietii

Callum Roberts
În Stoc
59,99 lei (-60%) 24,00 lei

„Roberts e o perlă rară: stăpânește atât domeniul oceanologiei, cât și arta de a scrie o non-ficțiune captivantă. A prins în năvodul poveștii lui toate ideile pentru un manifest complet în favoarea exploatării durabile a mărilor și a oceanelor.“ - The Guardian

Cod produs: 9786064306005 Editura: Nemira

Oceanele sunt cele mai misterioase locuri de pe Terra. Adâncurile lor rămân în mare parte neexplorate, deși ele reprezintă 95% din suprafața care poate susține viața.

În incredibilul său imn adus acestui element vital, apa, Callum Roberts, unul dintre cei mai importanți biologi marini din lume, ne poartă prin istoria relației umanității cu mările și cu oceanele, de la primele urme de apă de pe Pământ și până la întinderile pe care le știm azi.

CUM A ÎMBLÂNZIT CIVILIZAȚIA UMANĂ OCEANELE ȘI CUM LE AFECTEAZĂ?

Am fost mereu consumatori de pește, chiar de la începuturile noastre ca specie, dar în ultimii douăzeci de ani am transformat oceanele mai mult ca niciodată. Roberts oferă un context istoric pentru impactul tehnicilor moderne de pescuit, al poluării și al schimbării climatice, arătând cum e posibil ca noi toți, împreună, să oprim distrugerea oceanelor.

„În esența ei, cartea arată o dragoste profundă pentru ocean și o la fel de profundă îngrijorare pentru el ca resursă a umanității.“ - Nature

Autor: Callum Roberts
Data apariției (RO): 26 Aug. 2019
Data primei publicări: 24 Mai 2012
Nr. pagini: 504
Format: 13 x 20 cm
Copertă: Necartonată
Titlu original: The Ocean of Life: The Fate of Man and the Sea
Traducător: Irina Ornea

Acorda o nota:

Din aceeasi categorie