Legende istorice

Legendele sunt poezii narative, dar cu un însemnat element liric (în felul baladelor germane ale lui Uhland). Diferite subiecte istorice, aflate în cronicari (mai ales în Neculce) sau imaginate, sunt dezvoltate în versuri de o perfectă corectitudine, în care se vede multă simțire și o mare iubire de țară. Acestea l-au făcut popular și multe din cugetările exprimate într-un stil sentențios au devenit niște maxime foarte des întrebuințate.

Astfel:

• ne-a arătat patriotismul femeii române dus până la sublim în persoana mumei lui Ștefan cel Mare;
• a cântat sentimentul datoriei care ducea pe român până la moarte;
• ne-a înfățișat noblețea caracterului lui Mircea cel Bătrân, care nu vrea să pedepsească pe soli, dar nici să încheie o pace rușinoasă;
• a veștejit pe cei ce se fac uneltele tiranilor: Cei ce rabdă jugul și-a trăi mai vor / Merită să-l poarte spre rușinea lor;
• a lăudat devotamentul și pietatea nevestei lui Neagoe Basarab, care-și vinde sculele ca să termine mănăstirea Argeșului;
• a scos din nou la iveală testamentul lui Ștefan, care zicea că mai bine țara s-ar face un mormânt decât neamul să trăiască în robie;
• în fine, a făcut cea mai frumoasă urare pentru patria sa: Viitor de aur țara noastră are / Și prevăd prin secoli a ei înălțare.

Andreiu sau luarea Nicopolei de români și Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște sunt două narațiuni în care nu subiectul istoric formează partea principală, ci un subiect imaginat.

Sorin este o compunere pe jumătate epică, pe jumătate dramatică. Ea se începe printr-un prolog, în care Herman, medicul curții, dezvoltă ideea neputinței omenești de a pătrunde tainele firii, idee inspirată după Faust a lui Goethe. Partea de la început are prea multe descrieri inutile, iar partea de la urmă trece prea repede asupra întâmplărilor. Și Sorin moare, ducându-se la închisoare, ca să scape pe altul, iar o fată care îl iubea, se aruncă în apă.