Yolanda Eminescu

A fost nu numai o apreciată autoare în domeniul juridic. Alături de alte două colege a fost numită judecător prin decret regal, în 1945, devenind astfel una dintre primele femei-judecător din magistratura română.

A fost fiica colonelului Gheorghe Eminescu (1895-1988), autorul unei monografii a împăratului Napoleon Bonaparte. A urmat studii liceale la Brăila și apoi cursurile Facultății de Drept din București (1939-1943).

După absolvirea facultății, a lucrat ca avocat stagiar la Baroul Ilfov (1943-1945), apoi, prin decretul regal din 17 februarie 1945, la propunerea consiliului profesoral al Facultății de Drept, a fost numită judecător, alături de Sanda Rosetti și Steliana Popescu. Ele au fost primele femei judecător din magistratura română. A activat ca judecător până în 1949, când și-a dat demisia.

În anul 1949 și-a dat demisia din magistratură, fiind numită asistentă la Catedra de drept civil a Facultății de Drept din București de unde a fost îndepărtată în 1951, invocându-se apartenența politică a familiei sale.

A publicat un număr mare de articole și cărți, în special în domeniul dreptului proprietății intelectuale. De asemenea, Yolanda Eminescu a contribuit la definitivarea proiectelor de legi din domeniul proprietății intelectuale și a făcut parte și din comisii care au pregătit elaborarea actelor normative din domeniul legislației civile.

În decursul îndelungatei sale activități științifice i s-au decernat mai multe premii: Premiul Academiei Române "Matilda și Stelian Benea" (1942), Premiul Academiei Române "Simion Bărnuțiu" (1967), Premiul "Mihail Eliescu" conferit de Uniunea Juriștilor din România pentru întreaga sa activitate științifică în domeniul dreptului (1991).