Mihai Buracu

arestat la 19 ani - 5 ani de închisoare

„Căderea în lumea păcatului originar se face în timp și în trepte mici, dar la Pitești a fost prăbușire totală și bestială în cele mai adânci caverne ale iadului.” 

Mihai Buracu s-a născut pe 24 ianuarie 1930, la Turnu Severin, în familia preotului militar Iosif Coriolan Buracu, fost deputat din partea Partidului Național Țărănesc și participant la cele două războaie mondiale. A urmat cursurile liceelor „Negru Vodă” din Făgăraș și „Traian Doda” din Caransebeș, unde s-a apropiat de ideile Mișcării Legionare, încadrându-se în Frățiile de Cruce. Activitatea sa avea să îi aducă arestarea pe 7 iunie 1949 și, după un proces ținut la Tribunalul Militar din Timișoara, o condamnare de 2 ani de închisoare corecțională.

Fiind elev, Mihai Buracu a fost trimis la închisoarea din Târgșor, unde condițiile de detenție erau ușor mai permisive decât în alte penitenciare. În octombrie 1950, a fost transferat la coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră. Ajuns la destinație după un drum de aproape 24 de ore în condiții deosebit de grele, deținuții au fost obligați să execute o serie de exerciții fizice solicitante. Mihai Buracu a refuzat, iar gestul său a fost notat de către ofițerul politic. Moment avea să fie – probabil – decisiv în destinul tânărului, actul de frondă aducându-i transferul în martie 1951 la Pitești. A făcut parte din ultimul lot de tineri torturați în închisoarea Pitești, fiind bătut încă din prima seară petrecută în camera 4-spital. Șocul și torturile au fost dublate de blasfemiile la care a fost obligat să ia parte în Săptămâna Mare, experiențe care l-au marcat atât de mult încât Mihai Buracu a albit complet într-o singură noapte. A fost unul dintre puținii care au rezistat torturilor, spunându-i lui Eugen Țurcanu că va rezista atâta vreme cât și colegul său de lot Constantin Tache Rodas va face la fel. Rodas a fost bătut din nou pentru poziția lui Buracu, dar cuvintele colegului de suferință l-au întărit moral. Peste ani, Mihai Buracu avea să descrie una dintre metodele de tortură la care a fost supus: întins pe spate, cu mâinile pe lângă corp, trebuia să nu atingă solul cu partea superioară a corpului. Un agresor stătea în spatele victimei, cu un obiect ascuțit care l-ar fi înțepat în ceafă dacă și-ar fi lăsat capul jos. Buracu povestește în memoriile sale că, la un moment dat, a încercat să se sinucidă, lăsându-și brusc capul, însă agresorul și-a retras rapid obiectul ascuțit.

“În mâna dreaptă ţin stilul, un beţigaş de lemn puţin cioplit şi ascuţit la un capăt, iar în mâna stângă ţin tăbliţa tăiată dintr-un calup de săpun de rufe. Citesc în oglinda neagră a nopţii numele infernului pe care îl străbat: PITEŞTI <-> ITŞETIP.  Urlu. Sunt pruncul din pântecul morţii lepădat în scutecul durerii. Buzele îmi sunt lipite cu leucoplastul fricii. Mi-e frică. De mine însumi îmi e frică cel mai mult.”