Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
Lao Tse

Lao Tse

Lao Zi (chineză: 老子, pinyin: Lǎozǐ; alte variante de transcriere Laozi, Lao Tse, Laotze sau Lao Tzu, numele se traduce prin Bătrânul Maestru) a fost un filozof chinez, a cărui naștere este cel mai probabil databilă în jurul veacului VI înainte de Hristos. Este figura fondatoare a taoismului și autorul cărții de bază a acestuia, Tao Te Ching - Cartea Căii și a Virtuții.

Lao Tse a lăsat în urma lui imaginea unui personaj extraordinar. Conceput miraculos la trecerea unei comete sau când mama sa a mâncat o prună magică, se naște cu păr alb și barbă, de unde și numele de bătrân (lao) și cu urechi cu lobii foarte lungi - semn de înțelepciune. Arhivar la curtea Zhou este contemporan cu Confucius care îl recunoaște ca maestru și ființă extraordinară. Și-a părăsit țara la vârsta de cel puțin 160 de ani, sătul de disensiunile politice. Pleacă spre vest călare pe un bivol, apoi, ajuns la frontieră, scrie Cartea Căii și a Virtuții la cererea unui paznic Yin Xi apoi își continuă călătoria. Nimeni nu știe ce a devenit, dar unii cred că nu a murit sau se reîncarnează, reapărând sub diverse forme pentru a transmite Dao.

Consensul cercetătorilor format în a doua jumătate a secolului XX este că Lao Tse nu a existat ca persoană istorică reală, iar cartea „lui” de căpătâi a fost compilată de mai mulți autori. Alan Watts a sugerat să avem mai multă prudență, susținând că asta era o modă a istoricilor de a se îndoi de personaje spiritual-religioase și că mulți ani sau poate niciodată nu vom ști sigur care a fost adevărul în această privință.

Conform filosofului Roderick Long, tema din Tao Te Ching este împrumutată de la filosofi confucianiști convinși de laissez faire.

De acest autor:

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter si fii primul care afla noutatile noastre! Colectii noi, oferte exclusive!