Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
Ioan Chirila

Ioan Chirila

Ioan Chirilă s-a născut la data de 25 octombrie 1925 în orașul Ismail din sudul Basarabiei - o localitate care aparține în prezent Ucrainei. Tatăl său, Ștefan G. Chirilov, era agricultor și industriaș de etnie lipoveană, primar al comunei Cairaclia, președinte al Băncii Populare din aceeași comună,  era de origine greacă, familia ei fiind venită în România din Insula Andros.

În anul 1940, la vârsta de 15 ani, Ioan Chirilă a trecut Dunărea, împreună cu familia sa, și s-a stabilit în orașul Galați, iar apoi la Brăila, unde a absolvit liceul. Ulterior, s-a mutat la București, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1949. În această perioadă a practicat mai multe sporturi: fotbalul (ca junior la echipa de categorie inferioară Cetatea Ismail, apoi, în timpul războiului, la divizionara B Dacia "Vasile Alecsandri" Galați. Cariera de fotbalist i-a fost întreruptă de o accidentare gravă; dar, în timpul studiilor universitare a jucat volei, tenis și a practicat atletismul (aruncarea greutății).

Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, pentru ca din anul 1959 să activeze ca jurnalist la cotidianul „Sportul popular“ - transformat după Revoluție în „Gazeta sporturilor“. La acest cotidian sportiv, Ioan Chirilă a îndeplinit pe rând funcțiile de redactor (1959-1961), șef de rubrică (1961-1971), publicist comentator (1971-1978), șef de secție (1978-1993), director general (1993-1999). Din anul 1997 a lucrat ca senior editor la cotidianul „Pro Sport“. 

Cunoscut sub porecla de "Nea Vanea", Ioan Chirilă este autorul a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original, colorat („Șepcile roșii“, „World Cup ’66“, „Argentina“ „Și noi am fost pe Conte Verde” etc). De multe ori, reflectarea evenimentului sportiv era un pretext pentru reportaje literare sui-generis, evocând, emoționant, locurile, oamenii obișnuiți și artele. Cărțile sale au fost editate în tiraje foarte mari, cartea „Nadia“ de exemplu vânzându-se în 300.000 de exemplare.

De acest autor:

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter si fii primul care afla noutatile noastre! Colectii noi, oferte exclusive!