Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
Helena Petrovna Blavatsky

Helena Petrovna Blavatsky

Elena Petrovna Blavatschi (în rusă: Елена Петровна Блаватская, în ucraineană: Олена Петрівна Блаватська), născută Helena von Hahn (în rusă: Елена Петровна Ган, în ucraineană: Олена Петрівна Ган; n. 12 august (31 iulie stil vechi) 1831, la Ekaterinoslav, Imperiul Rus (azi Dnipropetrovsk, Ucraina — d. 8 mai 1891, Londra), cunoscută acum ca Madame Blavatski sau chiar desemnată simplu, cu inițialele HPB, a fost unul dintre fondatorii Societății Teosofice și o promotoare activă a răspândirii curentului teozofic.

Tatăl său, de origine germană, era colonel în armata țaristă, iar mama sa, scriitoare de nuvele sub pseudonim, era înrudită cu familia imperială a Rusiei.

Fiind dintr-o familie nobiliară, Helena are mai multe guvernante, din diferite țări europene, astfel încât ajunge încă din copilărie să vorbească fluent franceza, engleza și germana, care îi vor fi extrem de folositoare în timpul călătoriilor de mai târziu. Îndrăgește lectura încă de mică și citește multe cărți despre ocultism, dar și despre francmasonerie și alte societăți secrete.

La vârsta de șaptesprezece ani se mărită cu generalul Blavatski, viceguvernator al provinciei rusești Armenia, în vârstă de 40 de ani. Căsătoria durează numai trei săptămâni, nefiind consumată. După acest interval scurt, Helena fură un cal, cu care traversează munții și fuge la bunicul său, aflat la Tiflis, în Georgia.

Deși familia decide că cel mai potrivit ar fi să se întoarcă la părinți, ea este de altă părere și își petrece următorii zece ani (1848-1858) călătorind în cele mai diferite locuri sfinte și întâlnind derviși turci, înțelepți egipteni, pe învățatul Paulos Metamon (alături de care petrece ceva mai mult timp), vraci amerindieni, pastori mormoni, vrăjitori specialiști în voodoo, asceți indieni și, în cele din urmă, pe așa-numiții Mahatmas din Tibet, membri ai unei Mari Fraternități Albe, despre care numai ea povestește. Dintre aceștia, îi cunoaște pe Morya, mai întâi în vis, apoi și în realitate, iar mai apoi pe Maestrul Kuthumi.

În 1858 revine în Rusia, la Pskov, unde locuia sora sa, Vera. Aceasta scrie despre puterile oculte pe care le căpătase între timp Helena. Este vorba, în primul rând, de capacitatea de a citi în „lumina astrală“ și de a vedea fluxurile de gândire ale persoanelor vii, dar și ale celor decedate. 

În urma ei a rămas o operă controversată, care a stârnit nenumărate dezbateri. De pildă, în timp ce Rene Guenon considera teosofia drept una dintre cele mai periculoase greșeli făcute de mentalitatea contemporană, istoricul Theodore Roszak spune că Madame Blavatski a fost unul dintre cei mai originali și mai profunzi gânditori ai timpului său. Călătoriile numeroase, legăturile cu diferiți oficiali militari britanici, dar și ruși, au alimentat zvonurile că s-ar fi aflat în slujba serviciilor secrete britanice.

De acest autor:

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter si fii primul care afla noutatile noastre! Colectii noi, oferte exclusive!