Friedrich Dürrenmatt
(1921‑1990)
A fost un dramaturg și prozator elvețian de talie europeană, care și-a scris opera în limba germană. A făcut studii de filozofie, literatură și teologie, dar și-a încercat talentul mai întâi ca grafician, tematica desenelor sale expresive prefigurând-o pe aceea a scrierilor de mai târziu. A fost permanent preocupat de confuzia de valori și de incertitudinile epocii în care trăia ("azi nu mai există nici vinovați, nici oameni care să poarte răspunderea a ceva").
În opera lui un loc central îl ocupă problematica dreptății și îndurării, tratată în cheie tragicomică și grotescă. Cele mai multe din povestirile sale îmbracă forma literaturii polițiste. Faima sa a depășit repede granițele Elveției și, odată cu piesa Vizita bătrânei doamne, pe cele ale Europei, ajungând, în cele din urmă, și la Hollywood, unde două dintre textele sale au fost ecranizate (cu Ingrid Bergman, Anthony Quinn și, respectiv, Jack Nicholson în rolurile principale).
Ca dramaturg – unul din cei mai importanți de limbă germană din secolul XX – prefera comedia, considerând-o "unica formă dramatică ce mai poate exprima azi tragicul".
I-au fost acordate numeroase premii literare, printre care Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană (1983), Premiul "Georg Büchner" și Premiul memorial "Friedrich Schiller" (ambele în 1986), Premiul "Ernst Robert Curtius" pentru eseistică (1989) ș.a.
