Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
Dan Orga-Dumitriu

Dan Orga-Dumitriu

Am 44 de ani, căsătorit cu state vechi și două fete MI-NU-NA-TE, Ruxandra și Georgia! M-am născut în județul Alba , la Ocna Mureș, refugiat după 1989 la Sibiu, statut ameliorat intens de intrarea la Liceul Sanitar, într-o clasa în care doi băieți eram înconjurați de 33 de fete! Fiind sfios ca o mimoză, toate m-au adoptat în mod firesc, oferindu-mi acces nelimitat la biblioteca în care se adăpostesc secretele femeii. Subliniez "biblioteca", nu dormitorul, da? Partea proastă este că am pierdut cheia de acces acolo încă din prima zi… De la Liceul Sanitar până la Facultatea de Medicină din Sibiu a mai fost un singur pas. M-am simțit atât de bine, încât am decis să rămân aici în calitate de cadru universitar și medic de Medicină internă la Spitalul Clinic de Urgență. Pentru că am o karma bună (responsabilă de cel mai frumos compliment pe linie profesională, primit de la o pacienta de etnie romă: "Ei, așa doctor ești că aș bea apă din gură dumitale!"), gărzile îmi sunt suficient de lejere încât, în contextul descărcării firești de adrenalină, cea care unge sinapsele neuronale, să-mi treacă prin cap ideea de a nu irosi un asemenea combustibil prețios cu rol important în creativitate. Așa încât, în 2017, am lansat cartea FĂ RĂI DIN CE AI! în care veți găsi "suflet, înțelepciune și umor în limbaj beletristico-medical", după cum remarca un cititor.

De acest autor:

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter si fii primul care afla noutatile noastre! Colectii noi, oferte exclusive!