Ana Elisabeta Brâncoveanu (Anna de Noailles)

Ana Elisabeta Brâncoveanu s-a născut în familia boierească Brâncoveanu, dintr-o mamă de origine greacă, Raluca Moussourus (sau Rachel Musurus), căsătorită cu Grigore Brâncoveanu (n. 1827 – d. 1886). Mama ei era fiica lui Musuruș-pașa, ambasador al Turciei la Londra în anii 1850 și a Anei Vogoride. 

Ana Brâncoveanu s-a căsătorit cu contele Mathieu Ferdinand Frederic Pascal de Noailles (1873-1942) la 18 august 1897, căsătoria fiind celebrată la vila Bessaraba din Amphion, în apropiere de Evian, pe țărmul sudic al lacului Léman. Soții Mathieu de Noailles și Anna de Noailles au avut un singur copil, un fiu, Anne-Jules de Noailles (1900-1979) care a avut titlul nobiliar de conte.

După circa un secol Anna de Noailles este mai celebră pentru rolul ei de femeie de societate și aristocrată, de prietenă a unor literați celebri, decât pentru poemele sale de influență parnasiană. Debutul său poetic s-a produs în 1899, iar la scurt timp a publicat un volum antologic, în 1901, „Le Cœur innombrable” care a avut un succes remarcabil. A fost aleasă imediat membră a prestigioasei Académie Royale Belge de Langue et de Littérature Françaises. Academia Franceză i-a acordat marele premiu pentru literatură. A fost prima femeie comandor al Legiunii de Onoare.  Corespondența sa inedită cu Maurice Barrès a fost publicată în 1986. A fost admirată de Jean Cocteau și i-a fost prezentată lui Pierre Loti, un alt mare scriitor francez și prieten personal al reginei Maria și al României. Montesquiou scria despre Anna de Noailles: „Oare căror atavisme se datorește faptul că, odată cu această nouă muză, au înflorit din nou trandafirii și garoafele vechilor poeți persani...este ceva care revine după multe veacuri, din rădăcini adânci". Opera sa poetică dezvoltă într-o manieră foarte personală marile teme ale dragostei, naturii și morții.

Salonul Anei de Noailles, de pe Avenue Hoche a atras ca un magnet pe unii din cei mai mari scriitori francezi Parisului secolului XX: Pierre Loti, Francis Jammes, André Gide, Frederic Mistral, Colette, Paul Valéry, Jean Cocteau, François Mauriac, frații Daudet, Robert de Montesquiou, Paul Hervieu, Paul Claudel, Max Jacob.

Nicolae Iorga o considera „cel mai mare poet francez, care era dinspre partea tatălui o Româncă” și vorbea de faptul că și-a câștigat „un loc unic”, în ”literatura franceză, în a lumii întregi. Anna de Noailles a fost modelul personajului contesei Gaspard de Reveillon din romanul lui Proust „Jean Santeuil”, și s-a considerat pe sine însăși cea mai mare poetă franceză și regină literară neîncoronată a Franței.

La insistențele lui Iorga, Anna de Noailles devine la data de 25 iunie 1925 prima femeie admisă în Academia Română, ca membru de onoare.

A murit în anul 1933, în apartamentul său din Rue Scheffer, Paris. La slujba sa de înmormântare ținută la Biserica ortodoxă din Paris au participat cei mai importanți politicieni și literați ai epocii sale. „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui G. Călinescu o descrie doar ca fiind „lipsită de loialitate față de rădăcinile sale românești”. Pe măsură ce poeta Ana de Noailles revine în atenția culturii franceze ea va fi probabil redescoperită și în țara natală.