Verisoara Bette

„Verisoara Bette”, parte a ciclului Scene din viata pariziana din Comedia umana, ansamblul romanelor balzaciene, este adesea considerat ultimul mare roman al lui Balzac. Plasat in Paris la mijlocul secolului al XIX-lea, romanul spune povestea unei femei nemaritate de varsta mijlocie, care pune la cale distrugerea familiei ei extinse. Bette se aliaza cu Valérie Marneffe, o tanara fara avere, maritata cu un soå pe care nu il iubeste, care seduce si aduce la ruina o serie de barbaåi. Printre acestia se afla baronul Hulot, soțul verisoarei lui Bette, Adeline.

Hulot sacrifica averea si reputația familiei pentru a-i face pe plac lui Valérie, care il insala, printre altii, cu  negustorul parvenit Crevel si cu ginerele baronului Hulot, tanarul artist Steinbock. Unul dintre cele mai lungi romane balzaciene, a fost scris pe parcursul a doua luni si publicat pentru prima oara ca foileton incepand cu anul 1846.

Printre toate romanele si nuvelele lui Balzac, „Verisoara Bette” este, poate, opera sa exemplara sub rapor­tul dra­ma­tis­mului - concept, de altfel, definit cu o oarecare in­sis­tenta, de Balzac insusi: "O drama este o suita de actiuni, de discursuri, de miscari care se precipita catre o catas­trofa".

"Dramatismul" (care place atat de mult si cititorului de azi, si care va placea, probabil, si cititorului din viitor) trairilor acestor personaje, ale caror pasiuni ajung pana la monomanie, este inextri­cabil sustinut de dramatismul unor evenimente "exterioare", in care sunt implicate mari categorii umane, evenimente pe care ele nu le pot controla, dupa cum nu-si mai pot controla, la un moment dat, pro­priul comportament, mai mult sau mai putin bine strunit in pri­mele lui date, dar care se deregleaza, se deterioreaza pana la a deveni monstruos si a iesi din zona umanului. Procesul acesta, lent la inceput, aproape invi­zibil, devine tot mai evident, "accelerandu-se", "preci­pi­tan­du-se" spre "catastrofa" finala.” - Mioara Izverna

„Toate personajele sale sunt dăruite cu acea vitalitate înfocată care l-a animat şi pe el însuşi. Toate ficţiunile sale sunt la fel de profund colorate ca şi visele […], pe scurt, toţi în Balzac, până şi portarii, sunt geniali. Toate sufletele sunt pline ochi de voinţă.” - Charles Baudelaire