Istorioare cu talc din traditia sufita

Bustan (in traducere Livada) este o lucrare scrisa initial in versuri, fapt care face traducerea cu atat mai dificila cu cat respecta regula invariabila adoptata de fiecare poet persan al acelor vremuri, si anume aceea de a sacrifica sensul de dragul pastrarii ritmului si a masurii versului. Din acest motiv, nu putine sunt situatiile in care intelesul este atat de ambiguu, incat pana si expertii persani care au o ingeniozitate remarcabila in a explica ceea ce nu este clar, s-au vazut nevoiti sa omita numeroase strofe datorita neputintei de a le deslusi complexitatea si de a patrunde semnificatia ezoterica a ideilor poetului.

Titlurile capitolelor acestei lucrari aduc in discutie un mare numar de subiecte cu caracter etic, lucrarea constituindu-se astfel intr-un compendiu de filozofie ale carui principii vor ramane valabile de-a lungul timpului.

Mesajul lui Sa`di nu este cel al unui vizionar. Religia sa a fost eminamente practica - el nu a fost adeptul recluziunii si ascetismului, ci sustinea ca indeplinirea indatoririlor fata de semeni este sinonima cu indeplinirea indatoririlor fata de Divin. Aceasta este ideea de baza a invataturilor sale. „Religia“, spunea el, „consta numai in serviciul adus oamenilor; ea nu se rezuma la matanii, la covorul pentru rugaciune sau la obiceiul de a cersi“.

Aceasta idee apare intr-o istorioara din primul capitol sustinuta de un intelept la care se spune ca a venit in vizita un rege al Persiei pentru a-i cere sfatul. Povestea, precum multe altele din carte, poate sau nu sa se bazeze pe o intamplare reala; dar introducand in povestile sale diferite personaje care au existat in realitate, Sa`di creeaza fundalul palpitant si in acelasi timp instructiv specific legendelor, ce se intrepatrunde cu preceptele morale care abunda in cartea sa.

In capitolul doi este ilustrata gratia salvatoare a bunavointei. Doua dintre anecdotele din acest capitol il au ca personaj principal pe Hatim Tai, renumitul conducator arab a carui generozitate era atat de mare, incat ar fi preferat sa moara decat sa il dezamageasca pe mesagerul trimis de un rege invidios pentru a-l asasina. Merita sa mai amintim si istorioara intitulata Dervisul si vulpea din care intelegem modul in care Orientul interpreteaza cuvantul qismat, adica „noroc“. Sa`di subliniaza aici necesitatea eforului personal, criticand lenea si dezinteresul celui care, folosind Soarta ca si scuza, nu face nimic.

Cuprins

Capitolul 1 Despre justitie si administrarea guvernului

Capitolul 2 Despre bunavointa

Capitolul 3 Despre iubire

Capitolul 4 Despre umilinta

Capitolul 5 Despre acceptare

Capitolul 6 Despre multumire

Capitolul 7 Despre educatie

Capitolul 8 Despre recunostinta

Capitolul 9 Despre cainta

Capitolul 10 Despre rugaciune

Fragmente din carte:

Să nu îi vorbeşti de rău nici pe cel bun şi virtuos, şi nici pe cel rău şi meschin, deoarece astfel îl nedreptăţeşti pe cel dintâi şi îţi faci un duşman din cel de-al doilea. Să ştii că acela care îl defăimează pe aproapele său, de fapt, îşi dezvăluie propriile lui metehne. Dacă vorbeşti pe cineva de rău, aceasta face din tine un păcătos, chiar dacă este adevărat ceea ce ai spus.

Un om care mergea pe jos a fost lăsat în urmă de tovarăşii săi de drum, deoarece ei călăreau catâri. Omul se tânguia spunând: „Cine, din acest deşert, este mai nenorocit decât mine?" Un catâr din caravană i-a răspuns: „O, tu, omule prost! Cât timp vei mai deplânge tirania sorţii? Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că, deşi nu călăreşti un catâr, nu eşti un animal pe care îl călăresc alti oameni."