Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
-25%
Codul lui Moise

Codul lui Moise

James F. Twyman
În Stoc
25,00 lei (-25%) 18,75 lei

„Codul lui Moise” a fost folosit inițial pentru a crea unele dintre cele mai mari minuni din istorie, dar apoi a fost ascuns și numai puțini inițiați au avut permisiunea să-l practice. În cartea de față, James F. Twyman dezvăluie Codul pentru prima dată, arătând cum poate fi folosit pentru a ne schimba viața și chiar lumea.

Cod produs: 978-606-639-326-3 Editura: For You

E posibil ca, în urmă cu 3 500 de ani, Moise să fi primit secretul prin care se atrage tot ceea ce ne dorim?

„Codul lui Moise” a fost folosit inițial pentru a crea unele dintre cele mai mari minuni din istorie, dar apoi a fost ascuns și numai puțini inițiați au avut permisiunea să-l practice. În cartea de față, James F. Twyman dezvăluie Codul pentru prima dată, arătând cum poate fi folosit pentru a ne schimba viața și chiar lumea.

Ți s-a spus că Legea Atracției se referă la „obținerea” lucrurilor pe care le dorești și despre care crezi că îți vor face viața mai bună. Însă acesta e doar primul nivel, cel superficial, căci totul depinde de ceea ce ești dispus să oferi, nu să primești. Aceasta înseamnă că ai deja puterea de a crea miracole în viața ta – și că ai și responsabilitatea de a folosi puterea Divinității în scopuri superioare.

Autor: James F. Twyman
Data apariției (RO): 2019
Data primei publicări: 1 Mar. 2008
Nr. pagini: 192
Format: 13 x 20 cm
Copertă: Necartonată
Titlu original: The Moses Code: The Most Powerful Manifestation Tool in the History of the World
Traducător: Monica Visan

Acorda o nota:

Din aceeasi categorie