Gheorghe Sion

Gheorghe Sion (sau George Sion; n. 18 mai 1822, Vama, Țureni, Cernăuți, Ucraina – d. 1 octombrie 1892, București, România) a fost un scriitor român, membru titular (din 1868) al Academiei Române și al Astrei.

În 1848 a luat parte activă la mișcarea revoluționară din Moldova, de aceea a fost exilat. După multe peripeții Gheorghe Sion reușește cu ajutorul prietenilor săi să treacă în Muntenia, de unde pe valea Buzăului, prin munți, trece în Transilvania la Brașov. În Transilvania, i-a cunoscut pe George Barițiu, Simion Bărnuțiu , Aron Pumnul și Andrei Mureșanu.. Fiind în Transilvania, participă la adunarea de pe Câmpia Libertății de la Blaj, din 3/15 mai 1848, apoi a trecut în Bucovina, unde a cunoscut familia Hurmuzachi. Reîntorcându-se la Iași, G. Sion a luat parte la toate mișcările unioniste care au dus la Unirea principatelor.

A scris versuri și piese de teatru fără o valoare deosebită. Temele din poezia sa sunt cele comune în lirica epocii: patriotismul (Dorul țării), refuzul opresiunii (Cenzorul meu), satira venalității, a abuzurilor etc.

Proza memorialistică („Suvenire contimpurane”, 1888), remarcabilă prin culoarea și fluența evocării, cuprinde portrete memorabile și pitorești, descrieri de atmosferă, realizând în cuprinsul povestirii valoroase nuvele autonome. Relatarea directă din "Suvenire..." este întreruptă uneori de episoade melodramatice sau de istorii cu caracter anecdotic. A tradus din clasicii și romanticii francezi. Au rămas în conștiința populară versuri scrise de Sion, precum „Mult e dulce și frumoasă / limba ce-o vorbim” sau „Astăzi anul se-nnoiește / Plugușorul se pornește” , cuprinse in volumul intitulat„ Din poesiile lui George Sion ” tipărit în anul 1857 la Tipografia Nationala a lui Iosif Romanov.

Pentru carențe de cultură literară și pentru incontinența sa lirică, Gheorghe Sion a fost una dintre victimele lui Titu Maiorescu din Beția de cuvinte.

A fost secretar general al Societății Academice Române și, ulterior, vicepreședinte al Academiei Române

Gheorghe Sion a murit în București la 1 octombrie 1892, după durerea provocată de moartea fiului său Demir, care avea de 23 de ani. A mai avut doua fiice: Florica (căsătorită cu pictorul Eugen Voinescu) și Maria (Marica), căsătorită cu scriitorul Mateiu Caragiale.