Gheorghe I. Brătianu

Gheorghe (George) I. Brătianu (n. 28 ianuarie 1898, Ruginoasa, județul Iași – d. 23 sau 27 aprilie 1953, Sighetu Marmației) a fost un istoric, politician și profesor universitar român, membru titular al Academiei Române.

Gheorghe Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898, la Ruginoasa, în județul Iași. Era fiul lui Ion (Ionel) I.C. Brătianu și al prințesei Maria Moruzi-Cuza, văduva lui Alexandru Cuza. și nepotul lui Ion C. Brătianu. 

Copilăria și adolescența și-a petrecut-o alături de mama sa, la Ruginoasa, în palatul domnesc al lui Alexandru Ioan Cuza - construit în anul 1811. Nicolae Iorga i-a publicat primul studiu, „O oaste moldovenească acum trei veacuri”, în „Revista istorică”, reprezentând debutul istoriografic al lui Gheorghe, în vârstă de 16 ani. La 17 ani Gheorghe Brătianu a înființat revista-manuscris „Încercări”.

După intrarea României în război, la 15 august 1916, Gheorghe I. Brătianu, în vârstă de 18 ani, se înrolează voluntar, fiind încorporat la Regimentul 2 Artilerie. În perioada 10 octombrie 1916 - 31 martie 1917 a urmat cursurile școlii de ofițeri de rezervă de artilerie, la Iași, iar la 1 iunie 1917 devine sublocotenent. În vara anului 1917 a fost rănit în lupta de la Cireșoaia, iar după însănătoșire a revenit pe frontul din Bucovina. Experiența de luptător și-a expus-o în cartea „File rupte din cartea războiului”.

În 1917 se înscrie la Facultatea de Drept din Iași, pe care a absolvit-o în 1919, ca licențiat în drept. Atras de istorie, abandonează cariera juridică și se înscrie la Universitatea Sorbona din Paris, unde frecventează cursurile unor istorici prestigioși, ca Ferdinand Lot și Charles Diehl, și obține licența în litere în 1921. 

La 27.01.1922 se căsătorise în București cu Elena Sturdza, sora prințului Mihai Gr. Sturdza.

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănțuite de autoritățile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea institutului de istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 – odată cu reorganizarea Academiei Române, care ia acum numele de Academia R.P.R. – i se retrage calitatea de academician ca, dealtfel, altor 97 de personalități științifice și culturale românești.

În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat de organele securității și întemnițat la închisoarea din Sighet, fiind reținut aproape trei ani, fără să fi fost judecat și condamnat.

Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953 a murit în închisoare, la vârsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a spânzurat cu un laț făcut dintr-un cearșaf, neputând să mai suporte chinurile detențiunii. După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când a murit. Tânărul (atunci) episcop greco-catolic și viitor cardinal Alexandru Todea, care și el era închis la Sighet pentru că nu acceptase trecerea obligatorie la ortodoxie, „a reușit să-i dea dezlegarea cea din urmă”.