Livrare 13.98 lei și gratuit în Sibiu.
Daniel Kahneman

Daniel Kahneman

(în ebraică דניאל כהנמן; n. 5 martie 1934 Tel Aviv, Palestina sub mandat britanic) este un psiholog israelian, profesor la universități israeliene și americane, laureat al Premiului Nobel pentru economie în anul 2002. Contribuțiile sale sunt considerate deschizătoare de drum în domeniul psihologiei judecății și luării de decizii, al euristicii, comportamentului economic și psihologiei hedonice. Kahneman este profesor emeritus de psihologie și politică publică la Universitatea Princeton.

Daniel este urmaș al unei dinastii de rabini din Lituania istorică, din rândurile cărora cel mai vestit a fost rabinul Yosef Shlomo Kahneman, fondatorul ieșivei Poneviezh din Bnei Brak. Kahneman a crescut la Paris, unde familia sa emigrase din Lituania la începutul anilor 1920. 

Kahneman a studiat psihologia și matematica la Universitatea Ebraică din Ierusalim, terminând primul titlu în anul 1954. Apoi a servit ca psiholog în armata israeliană, unde a participat, între altele, la formularea de teste pentru cursurile de ofițeri.

Kahneman este căsătorit cu Anne Treisman, profesoară de psihologie la Universitatea Princeton.

După 1969 Kahneman a întreținut o lungă colaborare cu Amos Tversky. Împreună, cei doi cercetători au publicat o serie de articole inovatoare în domeniul general al judecății și al luării de decizii, culminând cu publicarea teoriei perspectivelor din 1979. Kahneman a primit Premiul Nobel pentru economie în 2002 pentru munca sa în domeniul teoriei perspectivelor. 

Din anul 1986 Kahneman a lucrat la Universitatea Berkeley , iar în 1993 a devenit profesor la Universitatea Princeton, unde lucrează până în prezent. Din anul 2000 este membru la Centrul de studiu al raționalității al Universității Ebraice. În această perioadă a început să colaboreze cu economiști, mai ales cu Richard Thaler, și să dezvolte cercetările sale în domeniul economiei comportamentale.

De acest autor:

Newsletter

Aboneaza-te la newsletter si fii primul care afla noutatile noastre! Colectii noi, oferte exclusive!