Livrare 13,90 lei și gratuit în Sibiu.
Constantin C. Giurescu

Constantin C. Giurescu

(n. 13/26 octombrie 1901, Focșani – d. 13 noiembrie 1977) a fost un istoric român, membru al Academiei Române și profesor la Universitatea din București. Este fiul lui Constantin Giurescu și al Mariei Simiona, fiica lui Simion S. Mehedinți și tatăl istoricului Dinu C. Giurescu.

Constantin C. Giurescu și-a făcut studiile secundare și superioare la București, ajungând profesor universitar în 1926. În 1931 a fondat Revista istorică română. A fost alături de Gheorghe Brătianu și Petre P. Panaitescu un reprezentant important al curentului „Școala nouă de istorie”, care s-a remarcat prin opoziția făcută generației anterioare, reprezentată îndeobște de N. Iorga.

La capătul anilor '30 a fost un aderent al Dictaturii regale, deținând mai multe funcții importante în stat. Încă din timpul celui de-al doilea război mondial reușește să își conctruiască o reputație puternică. [3]A fondat și a condus Institutul de istorie națională din 1941 până în 1948. În 1948 a fost înlăturat din universitate, iar între 1950 și 1955 a fost deținut politic, în infama închisoare de la Sighet. A fost reabilitat ulterior, revenind în facultate (1963) și fiind primit în Academie (1974).

Constantin C. Giurescu este autorul primelor studii importante și bine documentate asupra problematicii Sfatului domnesc și a dregătoriilor boirești, în două cărți, Contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1927) și Noi contribuțiuni la studiul marilor dregători în secolele XIV și XV (1926), depășind astfel contribuțiile aduse anterior de Dimitrie Onciul, Alexandru D. Xenopol și N. Iorga în domeniu.

De acest autor: